TEATRUL DE PROIECTE, UN TREND SAU O NECESITATE?

Din 2005 încoace, directorii care s-au perindat pe la conducerea Teatrului Valah din Giurgiu, în special familia Crețu cu descendenții săi cu tot,  au tot iterat și reiterat ideea de a face din așezământul cultural un soi de feudă la care să se gudure orice plebeu care și-ar dori, și ar și putea în ipoteza ideală, să exprime un gest sau un act creator pe scenă. Dacă lui Mircea Crețu nu i-a ieșit pasiența în 2005, progeniturii sale, Cosmin, era cât pe ce să-i reușească, pe fondul iuțelii de mână și a nebăgării de seamă, la care au fost complici și unii trepăduși din Consiliul Județean, în 2009, crezând că la Giurgiu se va inventa panaceul care să combată inclusiv impotența intelectuală. N-a fost să fie, pentru că un oraș ca acesta nu poate suporta, nici financiar, nici din punctul de vedere al apetenței publicului, o asemenea malformație teatrală. Ca dovadă că ulterior s-a încercat, și reușit de altfel, să se revină parțial la forma inițială, ceea ce a dat naștere la un teatru de proiecte cu secție de repertoriu, sau altfel spus o cămilă cu cap de struț, coadă de pește și organe de reproducere de amoebă, recte protozoare.

Ceea ce e nu numai trist, dar și alarmant, aproape inevitabil, este că o asemenea stupizenie a dus singura instituție profesionistă de gen din județ la faliment. Dovadă stă extrasul de cont al Teatrului Valah, pe care apare înscrisă, la sfârșitul lunii iunie 2010, suma de 2010 RON. Amară coincidență dacă ne gândim că ar mai fi vreo 6 luni din an în care ar trebui să se realizeze spectacole care să mai aline din suferința psiho-socială la care e supus nu numai giurgiuveanul, ci mai tot românul.

Și, ca să nu creadă cineva că sunt doar vorbe goale, să vedem concret de ce nu se poate susține un Teatru de proiecte la Giurgiu. Poate pentru unii sunt redundant, deoarece am mai spus aceste lucruri și în 2009, dar nu s-a sinchisit nimeni să mă asculte.

Teatrul de proiecte presupune, ba chiar impune, absența unor artiști (actori, regizori, scenografi, etc.) angajați. Altfel spus, pentru un spectacol se racolează artiști de pe unde se poate. Numai că aceștia au deja unele contracte de care trebuie să se țină cont și care ne le permit întotdeauna să se reunească pentru repetiții sau reprezentații. Ba unii au alte  colaborări, ba sunt angajați în alte teatre, ba au filmări, ba fac te miri ce reclamă, așa că scena de la Giurgiu va fi o veșnică sală de așteptare.

În ceea ce privește cheltuielile, un spectacol poate avea, cu optimism, zece reprezentații la Giurgiu. Sala mare are 460 de locuri, din care se pot vinde, cu maxim optimism, 400 de bilete la fiecare reprezentație. Un bilet costă acum 10 lei, ceea ce pentru majoritatea bugetară a giurgiuvenilor se traduce frecvent în 10 – 12 bucăți din pâinea cea de toate zilele.

Va să zică un spectacol poate aduce, la limita superioară a idealismului (sau naivității aș spune eu) cam 40.000 de RON. Acești bani ar trebui ssă acopere drepturile de autor, drepturile conexe, producția spectacolului, precum și plata contractelor actorilor, care nu sunt deloc neglijabile.

Mai trebuie discutată și situația actorilor giurgiuveni, unii dintre aceștia, pe care îi cunosc, făcând sacrificii pentru a termina o facultate și a se întoarce în orașul natal. Din 4-5 spectacole, care se vor monta pe parcursul unei stagiuni, vor prinde un rol sau două, trei, ca să nu ne abatem de la optimism. Cât din cei 40.000 de RON vor primi ei ca să poată trăi cel puțin decent? La ora actuală, în sistemul teatrului de repertoriu, în medie, salariul este de 1100 de lei lunar, ceea ce înseamnă 13200 de lei anual. Haideți să tăiem 25%, după voia guvernului, rămânem cu vreo 10.000 de lei pe an, bani în mână. Asta înseamnă că ar trebui să primească circa 300 – 500 de lei pe reprezentație, pentru a putea trăi, la care teatrul trebuie să mai adauge sumele pentru impozit, asigurări de sănătate, pensie, etc, ca să nu mai amintim repetițiile plătite.

Un spectacol are distribuții variabile, de la 1 la 10 – 15 actori, printre care se află, obligatoriu pentru rețeta de încasări, și un cap de afiș, plus un regizor, plus un scenograf, ș.a.m.d.  Încercați un exercițiu aritmetic, iar rezultatele păstrați-le pentru dumneavoastră, ca să nu mai indispuneți și pe altcineva.

Revenind la actorii giurgiuveni, care vor juca doar câteva reprezentații anual, vor căuta să-și umple timpul și portofelul găsindu-și altă slujbă, la care nu vor mai renunța atunci când un regizor se va apleca și asupra lor pentru o eventuală distribuire în spectacole. Iar ei vor fi pierduți pentru scena giurgiuveană.

Probabil că ăsta a fost scopul ”inventării” teatrului de proiecte la Giurgiu, un oraș lipsit de sponsori în cultură, iar faptul că dinastia Crețu a lăsat în cont doar 2000 de lei, ne duce cu gândul la prețul unui lacăt mare, de firmă, care să poată fi pus pe porțile Valahului.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în despre teatru. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s