ALCOSOFIA

Zilele trecute, răsfoind un volum din Istoria teatrului lui Pandolfi, am găsit, pe post de semn de carte, o poezie pe care am comis-o pe vremea când împărţeam după-amiezele cu amicul Dan Mucenic, un tip care-ţi dădea bucurie în conversaţiile mai mult sau mai puţin colocviale, uneori triviale, dar pline de haz şi har. De fapt, datorită lui m-am apucat de pamflete într-un săptămânal de pe aici. Şi nu-mi pare rău. Nu ştiu dacă azi aş mai avea elanul de atunci în a aşterne semne pe hârtie. Iată şi poezioara care are acelaşi titlu cu postarea de faţă:

Rediogenizând butoiul
Mă îndogesc şi-ncercuiesc.
Descepuit, presimt puhoiul
De-mpivniţare şi grotesc.

Aristotelizez platonic
Perfida mea socratizare,
Dantescizând în scop demonic
Licoarea crudă din pahare.

Nitschefiind o existenţă
Cu kanturi multe şi abrupte,
Cioranizez o pestilenţă
De Heine vechi şi Ghoete rupte.

Şi eschilând în divagaţii,
Sofoclizat ca vechii greci,
Pilatizat de obligaţii
Mă simt kafkaziat pe veci.

Deci, ce-mi rămâne prin urmare,                                                                                                   Decât să mă leninizez                                                                                                                       Cu vodcă, sau marxind licoare                                                                                            Engelsizată de-un englez?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în despre mine. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la ALCOSOFIA

  1. Gioni zice:

    Asta pana cand cel putin unul dintre voi a intrat in transa alcolica. Dupa cate il cunosc eu pe Dan….cu siguranta cred ca nu mai misca…dupa

    • Cu siguranţă amândoi ne mişcam greu, dar, din fericire, gândurile noastre învingeau forţa gravitaţională care pe prea mulţi dintre noi îi trage din ce în ce mai jos. Ce vremuri, Gioni, ce vremuri! Parcă eram mai puţin trişti, mai puţin sincretici. Ştii ce e cel mai trist? Că nu prea mai găseşti un Dan Mucenic pe-aici. Mi-e dor de glumele lui, de poeziile porcoase ale lui Ion Nicolescu, poetul nebun al anilor 80, pe care le spunea. Mi-ar fi dor şi de mine uneori, numai că am rămas acelaşi, cu excepţia alcoolului care s-a retras din viaţa mea ca o femeie care se simte trădată. De câte o bere fără alcool şi fără şarm, din când în când. Mai caută-mă pe aici Gioni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s