A FOST SĂ NU FIE

Văd că sunt mulţi curioşi care aşteaptă poze cu sânge după postarea mea de ieri. Ei, bine, n-a fost să fie, şi aş minţi dacă aş spune că am crezut sincer într-o „revuluţie ca la Ploieşti”. Semnalele anunţau un oarecare tsunami, dar canicula şi o oarecare diplomaţie din partea lui Mircea M. Ionescu şi a Ninei Crişu (şefa juridicului din Consiliul Judeţean) au dezamorsat un colectiv deja obişnuit cu resemnarea tipic valahă, ceea ce e un progres, pentru că până mai deunăzi slugărnicia era la mare preţ. Eructabilă atitudinea lui Stoian Eugen, o slugă care s-a ales cu „foncţia” de reprezentant al intereselor familiei Creţu în faţa salariaţilor, care, deşi situaţia era gravă şi impunea o anumită decenţă şi respect pentru artiştii puşi pe liber care erau în sala mică a teatrului, a încercat nişte glumiţe de barieră la care ar fi vomat şi viermii cu care mai dau, din când în când, după vreun caras mânat de atitudini suicidale. Dacă mai adaug şi faptul că, în calitatea sa de nimeni a mai şi pontat ca absente nişte actriţe care, culmea, erau oricând la dispoziţia instituţiei, lipsindu-le de salariul mizer, el însuşi fiind absent pe motive de concediu în acea vreme, avem imaginea clară a josnicului parvenit care se laudă pe sine, după modelul vechilului anterior, satisfăcându-şi orgoliile în propria baie sau, din lipsă de timp, în closetele imunde ale unor prietenii trădate.

Prin urmare, ceea ce era de spus s-a spus: vom avea teatru de proiect, adică teatru fără actori. Culmea e că, la un moment dat, reprezentanta Consiliului Judeţean a anunţat că va deschide un proces în contra nemerniciei la care sunt supuşi artiştii. Aş vrea să apuc secunda aceea în care artiştii vor fi apăraţi de cei care, în numele unei instituţii, sub un pretext sau altul, îi elimină din viaţa unei cetăţi atât de sărăcite spiritual. Până atunci, daţi-mi voie să stau în cumpănă precum Nadia Comăneci la Montreal. Dar mai ştii ce se poate întâmpla? Apropo, azi am stat de vorbă, preţ de câteva minute, cu Preşedintele Consiliului Judeţean. Dacă încă, prin natura meseriei mele de regizor şi nu numai, mă mai pricep la oameni, pot spune cu mâna pe inimă că Dumitru Beianu este uman, nu un mutant politic, aşa cum a fost descris de cei care îi făceau profilul după imaginea de la televizor. Mea culpa, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că încă îmi mai dă puterea de a recunoaşte când greşesc şi să îmi cer scuze.

S-ar putea ca atitudinea mea conciliantă să vi se pară bizară, dar trebuie să recunosc că uneori mai am nevoie şi de linişte. Chiar dacă ştiu că furtuna nu e departe. Şi, în plus, peste vreo săptămână voi începe repetiţiile la un spectacol. Poate cântecul meu de lebădă în Valah. Poate nu…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în despre teatru. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la A FOST SĂ NU FIE

  1. male zice:

    „un proces in contra nemerniciei la care sunt supusi artistii”?!adica… impotriva cui?

    • ia fă un tur de orizont pentru a putea vedea cine are cretinitatea de a crede că arta e doar un moft. Crede-mă că, oricare dintre acei ce se iluzionează că pot conduce o ţară de dobitoci sunt, deja, duşmanii mei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s