TEAMA DE SINCERITATE

motto: Peste noi atârnă greu, Teama de sinceritate… (Florian Pittiş)

Mă întreb câtă vreme ne va mai fi teamă să recunoaştem ceea ce suntem, de ce suntem ceea ce suntem, cât de mult am făcut noi pentru ca să nu mai fim ceea ce suntem. În umbra unui anonimat cvasi – reconfortant ne iluzionăm că vocalizarea noastră va schimba ceva. De fapt, este doar iluzia că acum, având dreptul de a spune orice, ne vom putea declara liberi. Reminiscenţă comunistă, evident, numai că suntem tributari şi unui nou sistem, construit pe schelele autocratismului de tip monoencefalic. Credem că totul ni se trage de la „UNICUL”, „ÎNTÂISTĂTĂTORUL”, „INEXPUGNABILUL”, etc. Total fals. Ni se întâmplă doar pentru că aşa alegem noi. Nu neapărat cu voturile pe care le vindem din când în când, ci pentru că ne-am lenevit în a aştepta să facă şi să gândească alţii pentru noi. Şi, după ce ne trece lenea, ne răzvrătim. În fel şi chip, dar musai anonim. Sinceritatea trecutului este tributul regretelor diurne. Important este. însă, să nu deranjăm pe cine trebuie să nu fie deranjat. Eu, unul, m-am săturat de multă vreme de treaba asta. Unii mă acuză că fac valuri din orice. Şi ce dacă? Fiţi siguri, curioşilor, că eu chiar cred că valurile alea ar putea curăţa câte ceva de pe plaja indolenţei voastre slugarnice. Poate sunt utopic, dar măcar am conştiinţa curată. Şi mai cred în ceva, absolut nefariseic, anume în adevăr. Care se poate traduce în valoare, talent,  muncă, onestitate… mai departe găsiţi voi cuvintele pe care vă e teamă să le rostiţi, dar atenţie!, nu care cumva să fiţi desconspiraţi de ipocrizie.

Pentru că sinceritatea nu ucide, imbecilismul, s-ar putea…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s