DESPRE NIŞTE AUTORI DE ARTĂ FĂRĂ DREPTURI

Aşa cum lesne aţi văzut, o bună bucată de vreme n-am postat nimic. Nu pentru că nu aş fi avut ce, dar neuronii mei, şi aşa stingheri, s-au coalizat în a duce la bun sfârşit spectacolul „Domnul Goe”, pe care îl veţi putea vedea pe scena teatrului din Giurgiu începând cu data de 16 septembrie, şi pe internet,… hopa… trebuie să mă uit în contract şi în legile lui Bocănilă să văd dacă am voie să-mi postez dreptul de autor în reţea.

Şi, pentru că am antamat discuţia despre spectacolul ce va să vie, trebuie să-mi refulez bucuria de a lucra din nou, cu atât mai mult cu cât trupa, în curând disponibilizată de mizera tehnocraţie de alpaca (ăsta e un fel de surogat de metal din care se făceau lingurile pe vremuri, şi care se înverzea după ce îl puneai în apă), a dat dovadă de un masochism profesional elogiabil. Am reuşit, împreună, evident, să ridicăm piesa în trei zile. Am reuşit, cu generosul concurs al prietenului Şpil (pentru serviciul de evidenţă a populaţiei PETRIŞOR ŞTIRBU) să imprimăm toate cele 6 songuri (muzică originală) în doar trei ore, iar în următoarea zi să cercetăm zeci de saituri în căutarea unor efecte sonore fără de care spectacolul nu ar fi existat. Poate părea ciudat, dar sincretismul teatrului face ca un simplu zgomot de frână de tren să fie absolut indispensabil. Ca să nu mai vorbesc de vechea ( în accepţiunea calităţii, aşa cum e la vin, spre exemplu) mea prietenă CLARA DĂRÂNGĂ, scenografa, care aproape că şi-a cheltuit puţinii banii de pe contract pe naveta pe care o face pentru a da formă şi imagine decorului şi costumelor. Cât priveşte actorii,  şi-au lăsat copiii bolnavi acasă, au făcut slalom printre repetiţii pentru a ajunge la doctor, au strâns din dinţi la repetiţiile de dans, chiar dacă perioada le crea disconfort.

Au arătat că sunt PROFESIONIŞTI. Şi ar fi anormal să nu le spun şi numele: GIULIA IONESCU, DELIA HRISCU BADEA, GABRIELA MUNTEANU, KATY BALACA, MIHAELA OLAR şi MARCEL COSTEA.

Aceste nume vor mai ţine o vreme Teatrul în atenţia publicului.

Dacă mi-aş fi permis luxul de a fi fatalist, aş fi scris „viaţă”, în loc de „atenţia”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în despre teatru. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s